Dolj: Iridex, amendat de Garda de Mediu pentru cantităţile mari de deșeuri stocate

Dolj: Iridex, amendat de Garda de Mediu pentru cantităţile mari de deșeuri stocate

Firma care gestionează deșeurile din județul Dolj, a fost amendată cu 40.000 de lei de Garda de Mediu pentru cantităţile mari de deşeuri stocate şi care urmau să fie valorificate fără respectarea legislaţiei

menda aplicată firmei Iridex este în valoare de 40.000 de lei, operatorul fiind obligat să remedieze situația, conform unui program cu termene stabilite de către echipa de control.

„O echipă de comisari a mers în control la SC Iridex Salubrizare, în punctul de lucru de la stația de sortare/transfer Goicea.

În urma inspecției, din documentele prezentate de operatorul economic, comisarii au constatat existența unor stocuri mari de deșeuri ce urmau să fie valorificate, fără a fi respectată legislația de mediu. Și anume, unitățile și întreprinderile care valorifică deșeuri au obligația de a evita formarea de stocuri care pot genera fenomene de poluare a mediului.

Pentru aceste neconformități, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 40.000 de lei. Totodată, s-a impus un program strict de remediere, cu termene bine stabilite.

Astfel de controale dispuse de Comisariatul General vor continua, pentru a verifica toate primăriile și operatorii economici desemnați pentru gestionarea deșeurilor din județul Dolj“, precizează Garda de Mediu Dolj.