Un nou raport global vine cu un mesaj simplu și inconfortabil: nu putem vorbi serios despre adaptare la schimbările climatice fără să vorbim despre sol. Cea mai accesibilă și puternică barieră naturală împotriva secetei, pierderilor agricole și instabilității economice nu se află în laboratoare sau în tehnologiile de mâine, ci exact sub picioarele noastre.

n cadrul unui act legislativ important, Parlamentul European a aprobat, pe data de 23 octombrie, Legea UE privind monitorizarea solului. Aceasta marchează prima reglementare la nivel european care vizează protejarea și refacerea solurilor din Europa până în anul 2050.  

Legea impune statelor membre să monitorizeze sănătatea solului, să sprijine fermierii în îmbunătățirea rezilienței solului și să dezvolte instrumentele necesare pentru a aborda criza solului din Europa, unde se estimează că 60-70% din soluri sunt în prezent nesănătoase.

Într-un moment în care Europa își rescrie politicile agricole, iar România se pregătește pentru investiții majore în adaptarea climatică și infrastructura de apă, un raport recent al mișcării globale Save Soil – Conscious Planet readuce în prim-plan elementul cel mai neglijat al tranziției climatice: solul.

Secetă, foamete, migrație: rădăcinile crizei sunt în sol.

Reziliența începe sub picioarele noastre

Publicat la finalul lunii octombrie, documentul – intitulat „Soil: The Hidden Solution to Climate Adaptation” [Solul: „Soluția ascunsă pentru adaptarea la schimbările climatice”, n.red] – pornește de la o idee care, deși intuitivă, pare să fi dispărut din prioritățile politice:

solul nu este o resursă agricolă, ci o infrastructură esențială de adaptare la climă.

„Când lovesc secetele sau inundațiile, diferența pentru supraviețuirea fermelor și culturilor nu ține de noroc – ci de sol”, spune Praveena Sridhar, consilier științific și de politici al Save Soil.

„Solul sănătos este cel mai mare rezervor de apă și de carbon al planetei. A-l ignora înseamnă a eșua în adaptarea climatică.”

Mișcarea Save Soil a ajuns la peste 4 miliarde de persoane deja, și 81 de națiuni care şi-au exprimat angajamentul de a elabora politici pentru sănătatea solului.

Cea mai ignorată soluție climatică

Raportul insistă asupra unei realități inconfortabile: discuțiile globale despre adaptare rămân dominate de tehnologii scumpe și soluții inginerești. În timp ce solul – un sistem natural cu o capacitate uriașă de retenție a apei și carbonului – continuă să fie tratat ca o simplă platformă pentru inputuri chimice.

Fermierii care lucrează cu natura, nu împotriva ei, au o reziliență semnificativ mai mare la șocuri climatice.

În fermele regenerative, culturile rezistă în proporție de până la 95% în condiții de secetă severă, în timp ce pe terenurile convenționale pierderile se pot tripla.

Această diferență nu ține de tehnologie, ci de ecologie: solul bogat în materie organică funcționează ca un burete, reține apa, protejează microorganismele care hrănesc plantele și stabilizează carbonul.

Solurile conţin de 3-4 ori mai mult carbon decât atmosfera.

Estimările globale indicând că stocul global de carbon al solului este de aproximativ 2.400–2.500 gigatone C, ceea ce depăşeşte cu mult totalul carbonului din atmosferă.

Randamente mai mari exact atunci când clima lovește mai dur

Unul dintre cele mai puternice argumente din raport privește performanța culturilor în condiții de stres. În perioade de secetă, sistemele agricole regenerative pot produce cu peste 100% mai mult decât sistemele convenționale.

În experimentele menționate, porumbul organic a depășit cu 137% culturile tradiționale în condiții de stres hidric.

Acest lucru schimbă complet logica economică a „performanței agricole”.

Răspunsul nu este să pompăm mai multe fertilizatoare și pesticide în soluri deja slăbite, ci să refacem baza productivității: structura ecologică a solului.

Pentru ferme, asta înseamnă

• mai puține inputuri chimice,
• costuri mai mici pe termen lung
• și independență mai mare de volatilitatea prețurilor la energie și îngrășăminte.

Pentru state, înseamnă mai puține riscuri bugetare legate de despăgubiri, importuri alimentare și scheme de sprijin de urgență.

Solul ca infrastructură naturală

Raportul propune o schimbare conceptuală: solul trebuie tratat ca infrastructură națională, la fel ca rețelele de apă sau sistemele de protecție împotriva inundațiilor.

Această idee capătă sens într-un context global în care:

• secetele devin mai lungi și mai severe,
• inundațiile distrug soluri și nutrienți,
• deșertificarea avansează,
• costurile inputurilor agricole cresc,
• fermierii migrează către sisteme riscante financiar,
• piețele alimentare devin volatile.

Dacă solurile lumii nu sunt revigorate, există riscul eliberării a până la 850 miliarde de tone de CO₂ în atmosferă — un volum mai mare decât emisiile de-a lungul ultimelor 30 de ani.

Aproximativ 0,79–1,54 gigatone de carbon pe an ar putea fi capturate prin aplicarea la scară largă a practicilor agricole regenerative pe terenurile cultivate global.

Țările bogate, surprinzător de nepregătite

În mod contra-intuitiv, raportul notează că statele cu cele mai mari bugete agricole sunt și cele mai lente în a integra sănătatea solului în reglementări clare.

De pildă, Marea Britanie investește anual 2,4 miliarde lire în agricultură, dar nu are niciun obiectiv obligatoriu de sănătate a solului.

Franța se confruntă cu dublarea secetelor pedologice față de anii 1960.

Canada, în ciuda solurilor sale bogate, pierde anual miliarde din cauza degradării lor.

SUA și Germania operează sisteme fragmentate de monitorizare, fără o bază națională comună. Cu alte cuvinte: subvenții fără standarde și politici fără indicatori clari.

Costul estimat al degradării solului la nivel mondial ar putea ajunge la 10,6 trilioane de dolari pe an, conform datelor mişcării Save Soil.

De la supraviețuire la prosperitate rurală

Agricultura regenerativă aduce:

• stabilitate a producției în ani dificili,
• diminuarea costurilor cu inputurile sintetice,
• creșterea fertilității pe termen lung,
• oportunități pentru agro-businessuri locale (compost, bioinputuri, consultanță),
• o reducere a dependenței de importuri energetice pentru fertilizanți.

În India, programul Save Soil a sprijinit peste 250.000 de fermieri să adopte sisteme diversificate, agrosilvicultură și compostare, creând atât beneficii de mediu, cât și creștere economică rurală.

Aceasta este direcția pe care studiile o arată tot mai clar: agricultura viitorului va fi regenerativă sau nu va fi deloc.

Unde se află România:

Țara noastră are una dintre cele mai mari populații rurale din UE și un potențial agricol semnificativ, dar vulnerabil, în contextul în care seceta, eroziunea și degradarea terenurilor se accentuează.

În același timp, România beneficiază de acces la fonduri europene importante. Însă tranziția către practici agricole moderne și regenerative rămâne lentă.

Tocmai de aceea, restaurarea solurilor poate deveni un avantaj strategic: un instrument de adaptare climatică accesibil, un pilon al securității alimentare și o oportunitate de dezvoltare rurală.

Pentru ca această tranziție să fie reală, planurile naționale de adaptare, politicile agricole și investițiile publice trebuie să includă clar indicatori privind sănătatea solului — de la conținutul de materie organică până la capacitatea de retenție a apei și reducerea eroziunii.

Un apel politic, nu doar agricol

Mesajul Save Soil depășește sectorul agricol: protejarea solului trebuie să devină obiectiv național.

Asta înseamnă ținte obligatorii, monitorizare transparentă, integrarea acestui subiect în strategiile climatice și o colaborare reală între agricultură, mediu și economie, susținută de programe de educație pentru fermieri și comunitățile rurale.

„Nu ne putem adapta la schimbările climatice ignorând fundamentul care ne hrănește și ne protejează. Solul nu este doar un input agricol – este un sistem de supraviețuire”, avertizează raportul.

Fără sol sănătos, nu există reziliență climatică, securitate alimentară sau viitor economic rural. Iar timpul pentru amânări se scurtează rapid.

Concluzie

Raportul Save Soil pune pe masă o realitate pe care politicile climatice o evită de prea mult timp: tranziția verde începe în sol, nu în laboratoare și nici în programe declarative.

Adaptarea la schimbările climatice nu se poate sprijini doar pe irigații, baraje, sisteme de avertizare sau fonduri europene.

Toate acestea sunt inutile dacă stratul de pământ care susține economia agricolă a țării se degradează sub noi.

Viitorul agriculturii și al climatului se joacă acum, centimetru cu centimetru. Iar cine ignoră solul, pierde teren — la propriu.