Guvernul negociază cu Uniunea Europeană amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune, invocând întârzieri în proiectele de energie alternativă. Decizia ridică întrebări despre viitorul tranziției energetice și al angajamentelor climatice ale României.

Un calendar strâns, greu de respectat

Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România s-a angajat să închidă până în 2026 toate capacitățile energetice pe bază de cărbune, însumând 2,6 GW.

În spatele acestei decizii se află obiectivele climatice ale Uniunii Europene și nevoia de reducere a emisiilor de dioxid de carbon.

Dar la patru ani de la asumarea acestui angajament, proiectele de înlocuire bat pasul pe loc. Noile centrale pe gaz și parcuri fotovoltaice – dezvoltate de Complexul Energetic Oltenia alături de parteneri privați precum OMV Petrom, Tinmar și Alro Slatina – nu au respectat termenele inițiale.

„O închidere accelerată ar genera riscuri serioase pentru securitatea energetică și pentru economie”

,susțin oficialii de la Ministerul Energiei, care au inițiat negocieri cu Bruxelles-ul pentru a prelungi cu cel puțin cinci ani funcționarea termocentralelor.

România cere clemență de la Bruxelles

Guvernul pregătește un studiu de impact ce urmează să fie transmis Comisiei Europene. Documentul va detalia posibilele efecte negative asupra pieței energiei și industriei în cazul închiderii premature.

Solicitarea vine într-un moment în care mai multe state membre se confruntă cu dileme similare.

Polonia, puternic dependentă de cărbune, a negociat o tranziție mai lungă, iar Bulgaria a anunțat deja intenția de a menține termocentralele în funcțiune dincolo de termenul stabilit. România speră astfel să obțină un precedent favorabil.

Un plan energetic ambițios până în 2032

Strategia energetică prezentată de autorități vizează instalarea a 12,96 GW de noi capacități până în 2032, incluzând:

• centrale pe gaz cu emisii reduse,
• extinderea parcurilor fotovoltaice și eoliene,
• proiecte nucleare (reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă),
• soluții de stocare de 2,25 GW.

Un element central este și exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu un proiect offshore estimat să devină operațional în 2027.

Acesta ar putea transforma România din importator net într-un exportator de energie și gaze, reducând dependența de sursele externe.

Impact social: Valea Jiului și Gorjul, între speranță și incertitudine

Dincolo de cifre și planuri, tranziția energetică are o față umană. În Valea Jiului și în Gorj, mii de locuri de muncă depind încă de minerit și de termocentrale.

Închiderea rapidă ar însemna șomaj masiv și depopulare accelerată, avertizează sindicatele.

Uniunea Europeană a pus la dispoziție Fondul pentru Tranziție Justă, destinat tocmai regiunilor miniere. România are alocate peste 2 miliarde de euro pentru reconversie profesională, investiții în industrii alternative și infrastructură locală.

Însă ritmul lent al proiectelor alimentează temerile că aceste comunități nu vor beneficia la timp de sprijin real.

ONG-urile de mediu: o amânare riscantă

Organizațiile de mediu critică intenția guvernului de a prelungi viața cărbunelui.

„Facem apel la Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene […] să analizeze lucid aceste informații, să oprească susținerea producerii de energie pe bază de cărbune și să comunice un plan clar și realist pentru eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic național. Nu avem timp de pierdut. Ne dorim ca România să devină un lider în combaterea schimbărilor climatice, într-o Europă mai verde, cu emisii reduse de carbon și aer curat pentru locuitorii săi.”
— Vlad Cătună, campaigner Greenpeace România

Potrivit acestora, resursele care susțin în continuare cărbunele ar trebui direcționate urgent către accelerarea investițiilor în regenerabile, eficiență energetică și stocare.

Un echilibru dificil între verde și securitate

Decizia finală va depinde de negocierile cu Comisia Europeană, dar și de contextul geopolitic și economic.

Pe de o parte, România trebuie să-și respecte angajamentele de decarbonizare.

Pe de altă parte, securitatea energetică și stabilitatea socială sunt priorități pe care guvernul nu le poate ignora.

Rămâne de văzut dacă Bruxelles-ul va oferi României răgazul cerut sau va cere o accelerare a tranziției.

Cert este că orice decizie va avea impact nu doar asupra sistemului energetic, ci și asupra comunităților din regiunile miniere și asupra credibilității țării în drumul spre neutralitatea climatică.